Ce pret are performanta?!
Bogdan Jinaru
Societatea post-moderna „pretuieste” absolut totul. Totul, absolut totul, are un pret. Sunt multe ocaziile cand valoarea anumitor obiecte sau situatii nu se masoara in bani cum, de altfel, sunt nenumarate situatii in care banii pot cumpara totul.
Poate ati auzit de acel bancher care, la o sedinta a consiliului de administratie, intr-un moment prielnic pentru banca pe care o conducea, a chestionat: „spuneti-mi ceva ce nu se poate cumpara cu bani pe pamantul acesta.” Dupa o tacere de cateva momente unul din directorii sai a raspuns fara ezitare: „zambetul unui copil, un rasarit sau un apus de soare si harul lui Dumnezeu.” Mustrat de raspunsul angajatului sau, acel om nu a mai zis nimic.
A avea bani nu inseamna a avea totul. Degeaba ai bani, dar nu ai sanatate sau degeaba posezi bogatiile lumii acesteia, daca nu ai un copil, un urmas al tau.
As dori sa luam in discutie un aspect care tine mai mult de elita lumii noastre, performanta in sport. Recunoastem sau nu, sportul, activ sau pasiv, este o felie consistenta din viata noastra. Fie ca urmarim competitiile sportive la televizor, fie ca mergem pe stadion, ori il practicam, sportul consuma timp considerabil. Exista o paleta larga de sporturi: sporturi individuale (tenis, atletism, golf, etc) si de echipa (fotbal, handbal, baschet, etc). Exista din ce in ce mai multe baze sportive si zone dedicate petrecerii timpului liber printr-o activitate sportiva. Beneficiile pe care sportul le aduce celor ce il practica sunt imense. Din ce in ce mai mult omul modern tinde catre sedentarism, iar miscarea in aer liber este recomandata unanim de toti medicii.
E bine sa facem sport insa foarte putini dintre noi ajung sa practice un sport de performanta. Privim cu admiratie cand la o olimpiada, un campionat mondial sau orice competitie internationala la care participa si o delegatie romaneasca, ai nostri se claseaza in primele locuri. Participam si noi la emotiile si bucuria sportivilor cu toate ca, din punct de vedere material, nu avem nici un avantaj. Sunt cunoscute momentele cand, din cauza unei victorii sportive, s-a declansat un val de bucurie in masa care a scos lumea in strada. O mana de oameni (sportivii) produc o bucurie imensa unei intregi natiuni.
Dar cat costa performanta acelor sportivi?! Nu ma refer la bani, ci la alte aspecte mult mai scumpe. Dupa Olimpiada din vara anului 2004 de la Atena, unde echipa feminina de gimnastica a Romaniei a cucerit medalia de aur pe echipe, toata lumea era in extaz. Am urmarit si eu finala si, cand nu mai incapea indoiala ca vom castiga, atat eu cat si sotia mea am explodat. Era un sentiment fantastic pe care il traiam. Venite acasa, fetele au fost primite cu entuziasm. Toate televiziunile se ingramadeau sa le prinda in grila lor de programe si chiar presedintele tarii le-a invitat la un pahar de sampanie si sa le inmaneze niste premii. Totusi, la un talk-show televizat, s-a discutat despre ce este in spatele acestei performante. „In spatele acestei medalii se afla aproape toata copilaria noastra” a spus una din protagoniste. Dupa aceea a inceput sa detalieze. In loc de a merge la scoala si dupa aceea sa se joace cu papusile sau cu prietenele ei, ea mergea la scoala si dupa aceea intra in sala de sport unde statea cam 5-6 ore pe zi, chiar mai mult in vacante. Cantonamentele si stagiile de pregatire durau si cateva luni, timp in care chiar si parintii o vedeau destul de rar. In cantonamente era o disciplina de fier, mai ceva ca in armata. Ora stricta de culcare, ora stricta de trezire. Bucuria oricarui copil, dulciurile, erau cu desavarsire interzise. Alimentatia era stricta, cantarita pana la ultima calorie, orice abuz fiind nepermis. Antrenamentele erau grele si timp liber putin. Acestea erau, in mare, conditiile in care s-a nascut acesta mare performanta.
Oare merita? Cred ca multi nu am putea face fata la asa ceva, mai ales la o varsta atat de frageda. S-au ridicat chiar voci care afirmau ca asa ceva este inuman si, pe undeva, chiar asa este. In loc sa-ti petreci cea mai frumoasa perioada din viata, copilaria, facand ce este normal sa faca un copil, tu ti-o petreci intr-un regim apropiat de cel al unei scoli de corectie. Daca gloria capatata pe urma acestei performante ar fi vesnica, ar mai fi ceva, dar gloria in sport imbraca poate cea mai efemera forma. Astazi esti in varf ca, nu dupa multa vreme, sa fii aproape uitat. Cine isi mai aminteste de Maricica Puica, multipla campioana olimpica si mondiala la atletism, dar de Ivan Patzaichin, canotorul sau de Tudorel Stoica, capitanul echipei Steaua Bucuresti in 1986, cand a castigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal?! Nu spun ca au disparut total din memoria colectiva sau ca ar fi ajuns undeva la limita de jos a existentei (cu toate ca mai sunt si astfel de cazuri), dar nu mai sunt in centrul atentiei publice si nu se mai bucura de admiratia si respectul, mai ales al generatiilor tinere care nu i-au cunoscut. Apostolul Pavel ilustreaza elocvent acest fapt in intaia epistola catre Corinteni cap. 9, versetele 24 la 27. Laurii sportivi palesc extrem de repede la trecerea timpului.
Performanta cere la randul ei alta performanta. Odata ce o culme a fost atinsa, un record doborat, aproape instantaneu incepe munca pentru a-l dobori din nou, in schimb concurenta creste. A ajunge in varf este mai usor decat a te mentine in varf!
Totusi ce ne-am face fara performeri? Ce ar insemna ca toata lumea sa se piarda in mediocritate, si nu ma refer doar la segmentul sportiv, ci la toate aspectele vietii? Ce-ar fi sa nu avem savanti, academicieni, doctori sau oameni dedicati trup si suflet lui Dumnezeu? Vrem sau nu vrem, viata este prin ea insasi o competitie. Nu neaparat o competitie in care sa ne intrecem unul cu altul, ci, in primul rand, o competitie personala. Este o certitudine a umanitatii noastre ca, a fi om, inseamna sa nu stagnezi, sa descoperi ce e mai bun in tine invingand raul si ceea ce te face rau.
Si in relatia personala cu Dumnezeu exista o competitie. Trebuie sa existe dorinta de a fi mai aproape de El, mai asemenea Lui. Sfintirea este termenul cel mai corect pentru a defini acest proces. Sfant nu este sinonim cu desavarsit, sfant inseamna, in primul rand, luptator. Nu ai cum sa fii sfant daca nu faci sacrificii. Sacrificiul cel mai mare in acest „sport” este lepadarea de sine si trairea in Hristos Isus, Domnul nostru.
Facand asa, gloria ta va fi vesnica si vei primi o cununa care nu se poate vesteji!
Performanta si “performantele” ei
Alin Cristea
Videoclipul. ,,Poate ca obiectul estetic emblematic al lumii de azi ar trebui sa fie considerat videoclipul, sincretism uneori foarte sofisticat de imagerie suprarealista, muzica si animatie pe computer, tinzand catre un spectacol senzorial total.” (Mircea Cartarescu, Postmodernismul, 1999)
Mall-ul. ,,Actiuni ce pot fi executate aproape automat, fara a ne solicita prea multa atentie, cum sunt privitul la televizor, cumparaturile si condusul masinii, au in comun pierderea partiala a legaturii cu ‘aici si acum’-ul realitatii. […] Televiziunea, mall-ul si autostrada nu sunt cu adevarat ‘locuri’, ci fictiuni ale cotidianului.” (Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, 2001)
Ecranul. ,,Ceea ce caracterizeaza schizofrenicul este mai putin indepartarea la ani-lumina de real sau ruptura radicala, cat proximitatea absoluta, instantaneitatea totala a lucrurilor, fara aparare si fara recul, sfarsitul interioritatii si al intimitatii, supra-expunerea si transparenta in fata lumii, care-l traverseaza toate fara ca el sa le poata pune in cale vreun obstacol. El nu mai poate sa-si produca limitele propriei fiinte si nu mai poate reflecta: este un simplu ecran absorbant, o placa turnanta si insensibila a tuturor retelelor de influenta. Noi suntem cu totii niste potentiali schizofrenici.” (Jean Baudrillard, Strategiile fatale, 1996/1983)
Ecranul, videoclipul si mall-ul constituie performante de netagaduit ale lumii contemporane. Ecranul computerului sau al televizorului, cel al telefonului mobil (ultimele generatii fac poze si filmeaza) sau al altor aplicatii tehnologice care il folosesc ca terminal, nu reuseste doar sa puna oamenii in legatura cu alte individualitati si comunitati, ci constituie deja un vector determinant al culturii umane aflata din ce in ce mai mult in curs de globalizare.
Videoclipul reuseste ,,un spectacol senzorial total” rezultat cu contributia unor profesionisti din diferite domenii, implicand un cost foarte ridicat de productie. Performanta insa este remarcabila, iar efectul asupra generatiilor de tineri este considerabil. Scopul indreptateste mijloacele, care devin din ce in ce mai eficiente in cursa pentru suprematie pe piata divertismentului mondial.
Mall-ul este o colectie imensa de locuri publice din cele mai diferite genuri, cu o stilistica bogata si cu un puls comunitar ridicat. Pentru consumator – cetateanul lumii postmoderne – este locul ideal de desfasurare a shopping-ului ca happening, cu insertii de divertisment si infotainment, el insusi devenind un ecran care absoarbe semnalele iconice si fonice pe care performeaza un videoclip existential cotidian.
Lumea contemporana este o lume suprasaturata vizual si, in consecinta, suprasaturata imaginar. --Consumatorul isi doreste anumite produse nu dupa nevoi, ci conform insatietatii pe care i-o induce religia globala a Publicitatii, nevroza shopping-ului (“cumpar, deci exist”) fiind urmata apoi de deceptia post-cumparare.
Iata cateva performante ale lumii contemporane (mentionate de Frédéric Beigbeder la sfarsitul romanului sau 1999.000 lei):
Coca-Cola vinde un milion de doze pe ora, in toata lumea. In Europa, sunt douazeci de milioane de someri. In lume, Barbie vinde doua papusi pe secunda. 70% dintre locuitorii planetei nu au telefon si 50% nu au electricitate. Averea personala a lui Bill Gates este echivalenta cu PIB-ul Portugaliei. In lume, 250 de milioane de copii muncesc pentru cateva centime pe ora.
,,Ce copil frumos ai”, ii spune cineva unei tinere mamici. ,,Asta nu-i nimic, sa-i vezi fotografiile”, raspunde fericita mamica. ,,Realitatea nu mai conteaza in fata imaginii”, este deviza lumii in care traim (conchide Constantin Stan in Ziarul de duminica din 8 iulie 2005). Oamenii au ajuns sa prefere performanta mai mult decat fluxul existential natural. Imaginarul lor e populat cu clisee augmentate de diezii consumerismului si ai matrix-ului virtual in care poza retusata e intotdeauna mai performanta decat originalul. Dar nu mai autentica.
Conform unei astfel de mentalitati a cosmetizarii realitatii, un fost presedinte al Romaniei, care a reusit performanta de a fi primadona politicianista a tranzitiei romanesti (masurata in ani brucanieni), ajunge sa spuna: ,,Eu nu pot fi inculpat. Asta ar fi o rusine nationala.” Intr-un alt context, Ronald Reagan e considerat primul presedinte care a folosit mass-media cu o eficienta absoluta in a-l institui centrul simbolic al vietii unui stat.
,,Performanta unica a presedintelui Reagan consta, cum spune Anderson [Reality Isn’t What It Used to Be, 1990), intr-un antrenament intelectual care l-a pregatit admirabil pentru a juca un rol important in politica non-evenimentului: el a reusit de altfel sa parcurga o cariera profesionala lunga si plina de succes, performanta care nu i-a cerut sa dezvolte vreun concept anume al adevarului; adevarul era pur si simplu ceea ce amuza publicul.” (Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, 2001)
In Romania, Vacanta Mare, Suprize, surprize si telenovelele fac rating. Romanii isi reimagineaza viata in tonul frivol si sentimentalist al acestor performante mediatice. Gigi si alti becali rasariti in vremurile noastre postcomuniste devin modele ale tinerilor care vor sa aiba noroc in viata si sa-l aiba cat mai repede. Performanta sportiva a devenit unul din mijloacele de imbogatire rapida si de vizibilitate sociala pe care le ravnesc multi tineri.
Intr-o societate de consum in care piata libera este criteriul suprem, performanta constituie unul dintre conceptele cheie care ofera autoritate. Managerii contemporani lanseaza companiile ultramoderne pe paliere de competitie stransa pentru a fi performante intr-o astfel de lume. Chiar si terorismul a ajuns sa isi desemneze campionii in termeni de performanta.
Sa existe vreo alternativa (crestina) la acest concept? Da. Excelenta. Excelenta poate duce la performanta, dar nu este determinata de cerintele pietei libere si de societatea de consum. Excelenta nu isi propune sa obtina maxim de profit cu minim de investitie. Excelenta are de a face cu un alt fel de raport, cel dintre identitatea umana si dinamica ei.
,,Un om iscusit in lucrul lui, acela poate sta langa imparati.” (Prov. 22:29) Excelenta nu inseamna neaparat profesionalism, performanta, un anumit nivel elitist de manifestare. Celui ce i s-a dat mult i se cere mult. Excelenta are de-a face cu iscusinta omului in ceea ce face, cu priceperea lui, in sensul de percepere, cu autenticitatea existentiala. Crestinul ar trebui sa propovaduiasca o relatie sanatoasa intre identitatea individului si diferitele contexte in care performeaza, mai ales intr-o societate schizofrenica cum este cea postmoderna. Conservatorismul crestin ar trebui sa fie caracterizat de cautarea consecventa a semnificatiei vietii (eterne). Iar imaginarul crestinului ar trebui sa fie bantuit de previziuni ale lucrurilor ce nu se vad, din veacul ce va sa vie, si mult mai putin de “performantele” veacului acestuia.
Meteahna performantei
Ferid G. Constandache
Pesemne ca un articol despre performanta ar trebui scris de cineva care a dat-o, in modul consacrat al evaluarii acesteia. Iata de ce voi fi scurt in consideratii pe aceasta tema.
Ma voi rezuma la o singura idee: performanta e limitativa si tributara variabilelor. Labilitatea aceasta e denotata de insasi esenta ei: se manifesta punctual. Fie ca e vorba de categoria timpului, sau - mai important - de cea a omului luat in ansamblu.
Cu alte cuvinte, performanta se realizeaza de obicei intr-un domeniu, ceea ce presupune lacune notabile in altele (fie ele elementare). Doar asa putem intelege, spre exemplu, fenomenul Beethoven: geniu in creatia muzicala, dar care si-a petrecut burlacia intr-o dezordine inimaginabila. Performant in muzica, dar cu oala de noapte sub pianul lui mare si vechi (era plina cand l-a vizitat baronul de Tremont prin 1809). Primul pianist modern virtuoz, dar si misogin.
Indubitabil, pentru a da performanta trebuie sa renunti. Insa renuntarea se refera la toate celelalte aspecte afara de calitatile morale. Doar in acest caz omul si performanta lui dureaza. La acest punct ar fi de adaugat ca performanta nu presupune si nici nu garanteaza calitatea morala a individului. Din nefericire, de cele mai multe ori este chiar o piedica in calea acesteia. Nu pentru ca ar exista o constrangere, o fatalitate pe ruta cu pricina, ci pentru ca omul este vulnerabil. Mai ales cand performanta ii este recunoscuta public.
De cele mai multe ori performanta a fost masca sub care relatiile s-au frant, prieteniile s-au uitat, familiile s-au distrus. E latura mai putin ortodoxa a omului, nu a performantei.
Adevarata performanta vede omul luat ca intreg. Holistic. Ea nu-l scuza pe artist ca-i imprastiat, nici pe vedeta ca-i imorala, nici pe politician ca-i corupt. Ea nu intelege inteligenta IQ fara inteligenta emotionala. Adica minte fara inima. Nu. Ea pretinde integralitatea omului, o imbinare armonioasa in care se manifesta spontan homo loquens, homo labores, homo ludens.
Performanta este, asadar, o categorie saraca din punct de vedere al ansamblului.
Nu inteleg de aici ca performanta e indezirabila. Insa sesizez caracterul ei ingust, sarac, marginal. Asta uitandu-ma in jur la cei care au gustat-o, dar care - in genere - n-au mai avut timp sa mai iubeasca, sa comunice si sa fie intregi.
Meteahna performantei e insusi omul.
